INFRATECH, excelență în sudare
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - ISIM Timișoara, în calitate de beneficiar, are în implementare, până la sfârșitul lui decembrie 2023, proiectul „Infrastructură pentru Cercetare de Excelență în Sudare”, INFRATECH, al cărui obiectiv general îl constituie creșterea capacitățiide cercetare a Institutului prin crearea și modernizarea unei infrastructuri de interes național. Proiectul derulat la ISIM Timișoara promovează excelența științifică la nivel național, dar și european prin permutarea Institutului ca lider în domeniul soluțiilor de îmbinare și sudare a diferitelor materiale pe piața națională și ca un competitor demn de luat în seamă pe piața internațională. Scopul acestui proiect este acela de a realiza activități de cercetare de top în domenii științifice și tehnologice, precum tehnologia materialelor și automotive.
Multe tehnologii cu beneficii socio-economice semnificative se confrunta cu necesitatea unor materiale si tehnologii mai performante, iar activitatea de cercetare este necesară pentru o mai profundă înțelegere a dezvoltării de soluții pentru o generație de materiale noi și, sau mai performante, care să reducă sau să elimine complet dezavantajele celor existente deja, menținând sau îmbunătățind proprietățile convenabile ale materialelor, componentelor și produselor actuale. Dezvoltarea sustenabilă a Europei presupune și noi abordări în îmbunătățirea funcționalității materialelor. De aceea, obținerea unor produse rezistente, mai performante și la prețuri rezonabile, rămâne o provocare actuală.
Acest proiect este conceput să poată răspunde competitiv la toate aceste priorități ale Europei 2020, prin reunirea preocupărilor și expertizei unor grupuri de cercetare cu competențe complementare care, cu ajutorul unei infrastructuri de excepție vor putea impune INFRATECH în rețeaua celor mai bine cotate centre de cercetare, pentru colaborări în toată Europa, aducând acesteia, dar și la nivel național o imagine coordonată a activității științifice a Institutului.
Valoarea totală a proiectului: 24.239.460,94 lei.