TEHNOLOGIE ŞI INSTALAŢIE DE EPURARE A APELOR ACIDE DE MINĂ PRIN BIOACUMULARE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO134696
Data: 29.01.2021
DUNCA EMILIA-CORNELIA [RO]
SÂRBU ROMULUS IOSIF [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la o instalaţie de epurare a apelor acide de mină, care au o mare încărcare de elemente poluante, prin utilizarea laptelui de var în calitate de coagulant şi neutralizant şi a rogozilui în calitate de plantă bioacumulatoare şi la un procedeu de realizare a acesteia. Instalaţia conform invenţiei este constituită dintr-o staţie (I) de captare a apei brute şi pregătirea reactivului coagulant şi neutralizant, un decantor (II) cu pat fluidizat, o instalaţie (IV) de desecare a îngroşatului obţinut prin decantare utilizând centrifugarea şi/sau uscarea pe platforme (V) şi o baterie (III) de celule de fitoextracţie cilindro - conice înseriate prin suprascurgere, montate în cascadă şi alimentate de jos în sus, în care se dezvoltă o vegetaţie de rogoz care are proprietatea de a reţine şi metaboliza metalele grele, după care efluentul în deplină sanitate este deversat în emisar, vegetaţia fiind periodic recoltată şi incinerată în condiţii speciale de protecţie a mediului înconjurător, cu posibilitatea recuperării elementelor utile. Procedeul conform invenţie are un ansamblu de procese unitare de epurare incluse în două stadii distincte şi anume: un stadiu primar constituit din captarea apei brute, tratarea acesteia cu reactivi chimici neutralizanţi şi coagulanţi, urmată de decantarea fazei solide şi tratarea nămolului, şi stadiul secundar, care constă în îndepărtarea metalelor grele şi neutralizarea acidităţii prin trecerea efluentului primului stadiu printr-o baterie (III) de celule de fitoextracţie.