PROCEDEU DE OBŢINERE A REPERELOR DIN MATERIALE COMPOZITE DIN POLIMERI TERMOPLASTICI ŞI PULBERI ELECTROCONDUCTIVE METALICE ÎN CÂMPURI DE MICROUNDE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO131856
Data: 30.05.2017
NICOLAU SORIN [RO]
TEIŞANU ARISTOFAN ALEXANDRU [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un procedeu de obţinere a reperelor complexe, pornind de la un material compozit sub formă de placă, drept semifabricat, realizat din materiale termoplastice şi pulberi metalice electroconductive, utilizând metoda termoformării în matriţă închisă sau semiînchisă, cu ajutorul câmpurilor de microunde. Procedeul conform invenţiei constă în elaborarea unui semifabricat sub formă de placă având grosimea de până la 20 mm, pornind de la precursori în fază solidă, sub formă de pulberi sferice de polimeri termoplastici, cum sunt polipropilena de înaltă densitate, polipropilena, policlorura de vinil, şi pulberi electroconductive metalice în proporţie de 3...5 procente în greutate, cum sunt particulele de Al sau Cu, omogenizate prin metode fizice, amestecul astfel obţinut fiind presat la cald, între două talere, la o temperatură mai mare decât temperatura de tranziţie vâscoasă a polimerului constituent, urmând ca din semifabricatul obţinut să se realizeze repere prin termoformare cu grosimea cel mult egală cu grosimea semifabricatului, de până la 20 mm sau mai mică, prin încălzirea semifabricatului cu ajutorul câmpurilor de microunde, timp de 20...90 s, şi presarea în matriţă închisă sau semiînchisă, timp de 10...30 s.