SISTEM DE ACŢIONARE PNEUMATIC PENTRU TRANSPORTAT TĂVI ALVEOLARE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO131820
Data: 30.05.2017
VIŞAN ALEXANDRA LIANA [RO]
IONIŢĂ GHIŢĂ [RO]
CIUPERCĂ RADU [RO]
MILEA DUMITRU [RO]
BOGDANOF GABRIEL CONSTANTIN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un sistem de acţionare pneumatic, pentru transportat tăvi alveolare, destinat echipamentelor de semănat seminţe mici şi foarte mici, în regim automat, în suporturi alveolare cu configuraţii simetrice egal distanţate unele de altele. Sistemul de acţionare pneumatic, pentru transportat tăvi alveolare, conform invenţiei, este compus dintr-un cadru (1) prevăzut cu nişte canale în formă de T, nişte tamburi (2) de antrenare, montaţi la capete prin intermediul unor lagăre (12), o bandă (3) elastică metalică, prevăzută pe mijloc cu găuri pe un singur rând, egal depărtate cu distanţa unei curse (S) pe care o realizează tija unui cilindru (5) pneumatic, prevăzută la capăt cu un palpator (9), o bandă (4) de transport din cauciuc, fixată pe banda (3) elastică metalică, cu ajutorul unor capse (11) speciale, care transportă tăvile alveolare umplute cu pământ în zona de lucru, nepoziţionate în figură, un suport (7) înclinat, care asigură prinderea cilindrului (5) pneumatic prin intermediul elementelor de asamblare, nereprezentate, amplasat pe cadru în interiorul benzii, care se roteşte în jurul unui ax (8) pentru stabilirea unghiului necesar poziţionării palpatorului (9) pe gaura prevăzută în banda (3) elastică metalică, şi un şurub (6) de reglare la unghi a suportului (7) înclinat.