PROCEDEU DE OBŢINERE IN SITU A MATERIALELOR COMPOZITE DE TIPUL AL-SI/AL ŞI INSTALAŢIE EXPERIMENTALĂ
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO128216
Data: 29.03.2013
MITRICĂ DUMITRU [RO]
SOARE VASILE [RO]
CONSTANTIN IONUŢ [RO]
BURADA MARIAN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un procedeu şi la o instalaţie de obţinere a unor materiale compozite cu matrice metalică din aliaje de aluminiu ranforsate cu particule ceramice din nitrură de aluminiu, obţinute printr-un proces, desfăşurat în mediu protector de atmosferă inertă, prin insuflarea de azot în baia de aliaj de aluminiu, cu reacţia directă între azot şi aluminiu, pentru formarea nitrurii de aluminiu. Procedeul conform invenţiei constă în obţinerea unor compozite cu matrice din aliaje de aluminiu-siliciu ranforsate cu particule de AlN de dimensiuni cuprinse între 1 şi 5 μ , dispuse omogen, folosindu-se o matrice de aliaj lichid, ce conţine minimum 0,7% Mg, pentru înlăturarea chemosorbţiei oxigenului şi creşterea cantităţii de AlN şi, implicit, a randamentului procesului, ce sedesfăşoară prin insuflarea azotului de puritate 99,9999 vpm la o temperatură cuprinsă între 1100 şi 1200°C, timp de 10...12 h, la o rată de formare de 0,04 g AlN/min, urmată de răcirea şi apoi retopirea compozitului primar la 700...800°C în atmosferă de Ar, la o presiune de 1,5...2,5 mbar, menţinerea acestuia timp de 5...10 min pentru omogenizare, urmată de turnarea compozitului în forma de turnare. Instalaţia conform invenţiei este constituită dintr-un reactor format dintr-un corp (1) din oţel refractar, prevăzut, la partea superioară, cu mânere de manipulare şi o flanşă pentru etanşarea capacului (2), un tub (3) de insuflare a gazului reactiv, din grafit dens, prevăzut cu un număr mare de duze de 1 mm, ce este racordat la o ţeavă (12) din oţel refractar, şi un creuzet (4) de reacţie din grafit dens, cu un raport înălţime/diametru de 2,5, capacul