METODĂ DE EVALUARE A STRESULUI ŞI BURNOUT-ULUI ŞI MODELARE A PERSONALITĂŢII PRIN PSIHOTERAPIE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO130309
Data: 30.06.2015
COZMAN DOINA CONSTANŢA-MARIA [RO]
DUMITRU VOICHIŢA-MILENA [RO]
DUMITRU CĂLIN-BAZIL [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la o metodă de evaluare a stresului şi epuizării profesionale, în scopul prevenirii şi combaterii tulburărilor induse de stresul ocupaţional. Metoda conform invenţiei constă din parcurgerea următoarele etape: testare psihologică, ce presupune testarea personalităţii şi evaluarea nivelului de stres pe baza unor chestionare, evaluare psihiatrică, neuroimagistică, ce presupune explorare cu ajutorul computerului tomograf, asociată cu administrare de substanţă de contrast sau neuroperfuzie, electroencefalografie prin care se înregistrează grafic activitatea electrică cerebrală, determinându-se grafoelementele specifice care permit stabilirea unui diagnostic şi aprecierea severităţii fenomenului iritativ cortical, asociat cu tulburările afectiv-emoţionale, datele obţinute în această etapă fiind corelate cu cele obţinute prin neuroperfuzie CT, dozare hormonală prin care se stabilesc nivelurile de concentraţie ai diferiţilor hormoni, şi activitatea de secreţie a glandelor endocrine, unde glandele suprarenale secretă hormonii stresului, cortizonul având valori crescute în cazuri de stres, intervenţie psihologică prin terapie cognitiv-comportamentală, care include, în evaluare şi modelare, atât mecanisme cognitive de procesare logică, cât şi mecanisme inconştiente, de natură afectivă, şi neurostimulare magnetică transcraniană, care facilitează reorganizarea regiunilor creierului.