METODE, SISTEM ŞI SUPORT INFORMATIC PENTRU TESTAREA DISPOZITIVELOR DE REŢEA, FOLOSIND PROTOCOALE ORIENTATE PE CONEXIUNI
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO132227
Data: 30.10.2017
BADEA ALEXANDRU [RO]
CIOBANU GEORGE [RO]
FILIPESCU EMILIAN-MIHAI [RO]
IONESCU MARIUS-GABRIEL [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un sistem, o metodă şi un suport informatic pentru testarea dispozitivelor prevăzute cu echipamente de reţea, folosind un protocol orientat pe conexiune. Sistemul conform invenţiei cuprinde un dispozitiv de testare a echipamentelor de reţea, care include cel puţin un procesor şi care este configurat să testeze un dispozitiv (DUT) prevăzut cu echipamente de reţea, un generator de mesaje de testare şi un analizor, implementate pe dispozitivul de testare a echipamentelor de reţea. Metoda de testare a unui dispozitiv (DUT) prevăzut cu echipamente de reţea, conform invenţiei, constă în: executarea, prin dispozitivul de testare a echipamentelor de reţea, a unui script de testare pentru testarea dispozitivului (DUT) prin transmiterea de trafic de reţea la, şi recepţionarea traficului de reţea de la, dispozitivul (DUT) de testat, folosind un protocol orientat pe conexiune; inserarea în timpul unui proces de stabilire a conexiunii prin protocolul menţionat, pentru un flux de reţea către dispozitivul (DUT) de testat, a unui număr de secvenţă de identificare a fluxului, într-un câmp cu numere de secvenţă al unui prim mesaj al fluxului de reţea, în care numărul de secvenţă de identificare a fluxului este un număr care identifică în mod unic fluxul de reţea dintr-o multitudine de alte fluxuri de reţea şi recepţionarea unui al doilea mesaj de la dispozitivul (DUT) de testat şi determinarea faptului că al doilea mesaj aparţine fluxului de reţea, prin extragerea numărului de secvenţă de identificare a fluxului din cel de-al doilea mesaj. Suport informatic netranzitoriu, conform invenţiei, care stochează instrucţiuni pentru un dispozitiv de testare a echipamentelor de reţea conţinând cel puţin un procesor, care, atunci când sunt executate de către procesor, determină procesorul să efectueze etapele metodei conform invenţiei.