ELICOPTER CONVERTIBIL ÎN AVION
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO132566
Data: 30.05.2018
STOICESCU FLORIN MARIAN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un aparat de zbor cu decolare pe verticală, cum ar fi un elicopter, care, în timpul zborului, se poate transforma în avion. Elicopterul conform invenţiei are în componenţă două motoare (2 şi 4) amplasate longitudinal, în faţă şi în spate, fie în exterior, fie în interior, două rotoare (3 şi 5) care îşi schimbă poziţia din plan orizontal în plan vertical, împreună cu motoarele (2 şi 4) la care sunt cuplate şi două aripi (8) care, în timpul staţionării sau funcţionării, sunt închise în două compartimente (6), iar în timpul zborului ca avion, acestea ies din compartimente (6) şi asigură portanţa, în regim critic, funcţionarea fiind realizată cu un singur rotor, compensarea cuplului de rotaţie realizându-se din poziţiile unor eleroane (11) şi ale unor derive (9) sau ale unor deflectoare (14), după caz.