SISTEM TEHNIC GÂT BIOFIDELIC AL MANECHINELOR DE TESTARE PENTRU ÎNCERCĂRI EXPERIMENTALE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO129266
Data: 28.02.2014
CIUNEL STEFANITA [RO]
POPA DRAGOŞ LAURENŢIU [RO]
DUMITRU SORIN [RO]
THIERHEIMER CAMELIA DIANA [RO]
THIERHEIMER WALTER WILHELM [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un sistem reprezentat printr-un gât al unui manechin folosit pentru încercări experimentale din orice domeniu de interes. Sistemul conform invenţiei este compus din trei subansambluri (A1, A2 şi A3), primul subansamblu (A1) are în componenţă şapte vertebre (C1, C2, C3, C4, C5, C6 şi C7) cervicale, fiecare având o anumită formă constructivă, şi patru discuri (8, 9, 10 şi 11) intervertebrale, realizate dintr-un material ce are proprietăţi fizico-chimice, vâsco-elastice şi mecanice compatibile cu discurile intervertebrale umane, între primele două vertebre (C1 şi C2) nu există disc intervertebral, al doilea subansamblu (A2) are în componenţă mai multe flanşe (14, 15, 17 şi 19) şi un motor (18) de acţionare ce realizează o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii, şi al treilea subansamblu (A3) este constituit din nişte elemente (22) elastice, realizate dintr-un material cu memoria formei, fixate pe vertebrele (C1...C7) cervicale, în grupuri de câte cinci, diametral opuse, pe două direcţii perpendiculare, având o anumită configuraţie (C3-C6, C5-C7, C4-C6, C3-C5 şi C4-C7), care simulează acţiunea musculaturii cervicale.