SISTEM AUTOMAT GIS PENTRU REALIZAREA HĂRŢILOR CU DISTRIBUŢIA SPECIILOR DE BURUIENI
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO130713
Data: 27.11.2015
GÎDEA MIHAI [RO]
MANEA DRAGOŞ [RO]
VLĂDUŢ P GABRIEL-CĂTĂLIN [RO]
CONSTANTINESCU V MIRCEA-CĂTĂLIN [RO]
MITRICA ROBERT GABRIEL [RO]
MARIN EUGEN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un sistem automat destinat cartării, georeferenţierii şi elaborării hărţilor în sistem GIS, privind distribuţia speciilor de buruieni din culturile agricole. Sistemul conform invenţiei este compus dintr-un subsistem (A) de diferenţiere şi clasificare buruieni, alcătuit dintr-o cameră (1) video, pentru achiziţia imaginilor, şi o unitate (2) de prelucrare date, pe care rulează un soft dedicat pentru diferenţierea şi clasificarea buruienilor pe baza caracteristicilor spectrale specifice acestora, a fluorescenţei şi analizei de formă, precum şi un alt soft de elaborare modele specifice buruieni - coordonate GPS-RTK, care cuplează informaţiile privind specia de buruieni cu coordonatele GPS-RTK primite de la un subsistem (B) de georeferenţiere alcătuit dintr-o antenă (3) GPS, care primeşte informaţii satelitare, un modem (4) radio GSM, pentru corecţii de la Reţeaua Naţională de Georeferenţiere, şi un receptor (5) GPS-RTK, informaţia specifică privind specia de buruieni şi coordonatele GPS-RTK fiind transmisă către o unitate (6) de stocare date, pentru o utilizare ulterioară, sau printr-un alt modem (7) radio GSM, în timp real, către un server central (C), compus dintr-un modem (8) radio GSM şi o unitate (9) pe care rulează un soft GIS, sistemul putând fi utilizat pe vehicule dedicate sau pe oricare tractor agricol.