SUPAPĂ SOLENOIDALĂ COMPACTĂ
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO133986
Data: 30.03.2020
RADULIAN ALEXANDRU [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la o supapă solenoidală compactă, de tip normal închisă, cu aplicaţii în domeniul aerospaţial, de exemplu, la sistemul de propulsie şi control al sateliţilor, în domeniul aeronautic, la sistemul de transfer al gazelor, şi în domeniul industrial, la aplicaţii pneumatice. Supapa conform invenţiei este realizată într-o construcţie axisimetrică ce conţine un circuit (3) magnetic superior fixat prin brazare (8) de un capac (9) inferior nemagnetic, la interiorul căruia este poziţionat concentric cu un canal (4) de admisie un circuit (3a) magnetic fix, realizat dintr-un material cu permeabilitate magnetică ridicată, care înglobează o bobină (6) de excitaţie, şi la exteriorul căruia se ghidează un subansamblu (1) armătură mobilă de forma unui pahar, care se sprijină pe o suprafaţă conică pe capacul (9) inferior, şi închide canalul (4) de admisie prin intermediul unei garnituri (10) de etanşare, cu ajutorul unui resort (2) de închidere şi al unui inel (7) superior; atunci când bobina (6) de excitaţie este alimentată la nişte capete (5) terminale cu tensiunea continuă U, aceasta generează un câmp magnetic ale cărui linii de flux magnetic Φstrăbat circuitul (3a) magnetic fix, întrefierul δ, subansamblul (1) armătură, şi pun în mişcare de translaţie subansamblul (1) armătură mobilă cu o forţă Fmai mare decât forţa antagonistă F, până când întrefierul δ devine minim, moment în care canalul (4) de admisie se deschide şi permite trecerea unui gaz (12) prin nişte orificii (11) din poziţia A în poziţia B, de la presiunea Pla P'.