INHALATOR
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO122763
Data: 29.01.2010
SURULESCU GEORGE CRISTIAN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un inhalator destinat tratamentului afecţiunilor respiratorii. Inhalatorul conform invenţiei este format din două corpuri lipite între ele, un corp superior (A), de formă uşor concavă, şi un corp inferior (B), corpul superior (A) având un perete (1) frontal, un perete (2) posterior prevăzut cu un orificiu (c) pe care este fixată o valvă (4), şi un perete (3) circumferenţial. Corpul superior (A) este prevăzut în interior cu un locaş (a) sub formă de trunchi de con, a cărui axă face cu axa bazei un unghi de 55-70°, iar la unul dintre capete are un orificiu (b) care se introduce în gură, iar la capătul opus are o placă (5) prevăzută cu nişte orificii (d) pentru intrarea aerosolilor şi un orificiu (e) pe care este amplasată o valvă (6), prin orificiu (e) trecând o tijă (7) tronconică ce este fixată de valvă (6) şi corp (B), al cărei interior este umplut cu granule de sare, are un perete (8) exterior care se prelungeşte faţă de baza corpului (B), numita bază fiind închisă cu o placă (10) prevăzută cu nişte orificii (f) peste care se află un capac (11) detaşabil.