MICROAUTOMOBIL EXTENSIBIL, AVÂND 3-5 LOCURI
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO125971
Data: 28.01.2011
HEGEDUS MARIUS DANIEL [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un microautomobil extensibil, având 3-5 locuri, şi la modul de amplasare a spaţiilor funcţionale şi a locurilor pentru un automobil de dimensiuni foarte mici, având o lungime de 1,75 m şi o lăţime de 1 m, în vederea realizării unei capacităţi de transport comparabile cu a unuia obişnuit, respectiv, 3 locuri pentru poziţia şezând şi spaţii pentru bagaje, sau 5 locuri, depinzând de destinaţia aleasă pentru extensia posterioară. Microautomobilul conform invenţiei cuprinde o incintă monovolum (A), prevăzută cu trei locuri (1, 2 şi 3) orientate în faţă, dispuse compact, în triunghi, iar în spatele unui spătar (d), cu un spaţiu destinat bagajelor sau unor locuri (4 şi 5) orientate înapoi, dacă se creează loc pentru picioarele acestor pasageri prin rabatarea extensivă a unor elemente ( f, g, i, j, k) ale unei uşi (6) multicorp spate, picioarele conducătorului aşezat pe locul (1) pătrunzând între roţile unei punţi (B) faţă, iar cele ale pasagerilor aşezaţi pe nişte locuri (2 şi 3) fiind dispuse de o parte şi de alta a locului (1) avansat, până la pereţii laterali, sub şezute formând o platformă compactă, a locurilor (1...5) unde este dispusă o punte (C) spate şi un grup (D) motopropulsor.