JOC CONSTRUCŢIE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO201000023
Data: 30.06.2011
ŢIGĂNUŞ HORIA [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un joc de construcţie destinat persoanelor de orice vârstă, pentru dezvoltarea îndemânării, creativităţii şi capacităţii de vedere în spaţiu. Jocul conform invenţiei este alcătuit din cel puţin patru elemente (1) de joc, identice, un element (1) de joc având o formă prismatică, o lungime (L), o lăţime (l) şi o grosime (G), pe două laturi opuse, respectiv, pe laturile ce reprezintă lungimea (L) elementului (1) de joc fiind prelucrate, începând de la o margine din partea stângă şi terminând într-o margine din partea dreaptă, nişte proeminenţe (p) care alternează cu nişte locaşuri (a) prismatice, o lăţime (l1) şi o înălţime (h1) ale unei proeminenţe (p) şi, respectiv, o lăţime (l2) şi o adâncime (h2) ale unui locaş (a) fiind egale între ele şi egale cu grosimea (G) elementului (1) de joc, lăţimea (l) elementului (1) fiind egală cu de patru ori grosimea (G), iar lungimea (L) fiind egală cu suma dintre un număr (N1) al proeminenţelor (p) şi un număr (N2) al locaşurilor (a).