ELECTROD DE ÎMPĂMÂNTARE
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO131698
Date: 28.02.2017
BULEA CAIUS CASIU [RO]
Description:
Invenţia se referă la un electrod de împământare menit să asigure protecţia reţelelor şi instalaţiilor electrice. Electrodul de împământare, conform invenţiei, este alcătuit din nişte piese (1 şi 2) lungi, cu profiluri de cornier cu aripi egale, alăturate şi dispuse în aşa fel încât să alcătuiască un ansamblu, debitate la partea superioară perpendicular pe axa longitudinală, şi rigidizate prin intermediul unor cordoane de sudură (a) în zona de conectare a unui cablu de includere în circuitul electric, şi în zona în care cele două profiluri sunt debitate cu aripile componente în unghi (b) ascuţit în aşa fel, încât să alcătuiască un profil de penetrare în sol, iar pe întreaga lungime a pieselor (1 şi 2) rigidizate mai sunt prevăzute, la distanţe egale, nişte puncte de sudură (c) intermediare, în timp ce, pentru includerea într-un circuit electric de protecţie, electrodul astfel format mai este prevăzut, la partea superioară, pe o aripă a uneia dintre piese, cu o flanşă (3) având nişte orificii (e) pentru şuruburi de fixare a elementelor circuitului de protecţie.