PEDALĂ ELECTRONICĂ VIRTUALĂ
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO131348
Date: 30.08.2016
CONSTANTINESCU DANIEL [RO]
STAN CONSTANTIN [RO]
Description:
Invenţia se referă la o pedală electronică virtuală, utilizată pentru acţionarea şi comanda unui instrument sau dispozitiv electric sau electronic, prin mişcarea labei piciorului unui operator. Pedala electronică virtuală, conform invenţiei, este alcătuită dintr-un sistem (A) de comandă şi emisie, montat în tocul (D) pantofului unui operator sau într-o brăţară (E) fixată la glezna operatorului, care sesizează şi traduce comanda dată de operator prin mişcarea în sus sau în jos a călcâiului şi vârfului labei piciorului, acest sistem (A) comunicând fără fir cu un sistem (B) de recepţie şi acţionare, pentru conectarea, deconectarea şi acţionarea unui instrument sau dispozitiv (C). Sistemul (A) de comandă şi emisie este alcătuit dintr-un senzor (1) complex de mişcare, de tip accelerometru şi giroscop, ale cărui semnale sunt transmise unui modul (2) de analiză cu microcontroler, utilizând un algoritm matematic ce face diferenţa între deplasarea obişnuită a operatorului şi mişcările specifice, cu intenţie, şi transmite fără fir comenzile printr-un modul (3) de emisie, către sistemul (B) de recepţie şi acţionare, care, la rândul lui, este alcătuit dintr-un modul (8) de recepţie a semnalului generat de sistemul (A) de comandă şi emisie, semnalul fiind transmis apoi la un modul (11) de conectare şi acţionare a unui instrument sau dispozitiv (C).