BOGHIU PENTRU TRAMVAIE CU PODEA COBORÂTĂ
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO131962
Date: 30.06.2017
MARTIN SAMES [DE]
CHEPETAN MIHAI [RO]
Description:
Invenţia se referă la un boghiu pentru vehicule feroviare, aplicabil în special la tramvaie. Boghiul conform invenţiei este compus din două lonjeroane (1) laterale, legate între ele în partea inferioară prin două traverse (2) principale şi două traverse (3) secundare, pe traversele secundare (3) se montează nişte articulaţii (4) ale unui amortizor (5) transversal, legat la cel de-al doilea capăt al şasiului unui vagon, lonjeroanele (1) laterale sprijinindu-se, prin intermediul a câte unui sistem (6) de suspensie, pe nişte cutii (7) de unsoare ale roţilor vagonului, cutiile (7) de unsoare fiind legate între ele, câte două, prin intermediul câte unei osii (8) curbe, pe lonjeroanele (1) laterale montându-se, în exterior, câte un motor (9) electric de tracţiune, de unde, prin intermediul a câte unui reductor (10), se transmite puterea la arborele (11) fiecărei roţi (12) de rulare, lonjeroanele (1) laterale şi traversele (2) principale fiind prevăzute cu nişte piese (13) de glisare pentru limitarea rotirii faţă de şasiul tramvaiului.