MATERIALE COMPOZITE NANOSTRUCTURATE, PROCEDEE DE SINTEZĂ DIRECTĂ PENTRU MATERIALE COMPOZITE CE CONŢIN SEMICARBURĂ DE TUNGSTEN ŞI STANIU, DEPUSĂ PE CARBON, SAU SEMICARBURĂ DE TUNGSTEN DEPUSĂ PE CARBON,ŞI UTILIZAREA ACESTORA
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO131632
Date: 30.01.2017
MITRAN RAUL-AUGUSTIN [RO]
Description:
Invenţia se referă la materiale compozite nanostructurate, care conţin semicarbură de tungsten şi staniu, depusă pe carbon, sau semicarbură de tungsten depusă pe carbon, şi la un procedeu de realizare a acestora, materialele compozite putând fi utilizate fie drept catalizatori, fie în aplicaţii electrochimice. Materialul conform invenţiei conţine nanoparticule de WC, Sn metalic şi C, sau nanoparticule de WC şi C, obţinute prin reducerea carbotermică a unei mase de reacţie cu raport atomic al precursorilor W: Sn: C, în care raportul a/b = 0,01...7, raportul c/a = 3,5...200, iar raportul c/b = 3...200, în aşa fel încât raportul c/(a + b) = 4...50, dimensiunea medie a particulelor de WC şi de Sn metalic având valori de 5...100 nm, de preferat 10...70 nm. Procedeul conform invenţiei are două etape: a. obţinerea masei de reacţie amestecând fizic precursorii prin mojarare, măcinare sau tratament cu ultrasunete, sau prin operaţii de amestecare în soluţie, evaporare, impregnare, extrudare în topitură sau liofilizarea unor soluţii de precursori, precursorul de W putând fi o sare, un oxid sau un complex de W ales, de preferat, dintre WO, cloruri, fluoruri, bromuri şi altele asemenea, care, prin încălzire la temperaturi de până la 600°C, produc oxizi de W; b. reducerea carbotermică a masei de reacţie într-un reactor, prin încălzirea acesteia, în atmosferă inertă sau vid, la o temperatură de 500...1500°C, de preferat 800...1200°C, timp de maximum 48 h, presiunea de lucru fiind mai mică de 1000 Pa, iar timpul de reacţie, în funcţie de caracteristicile reactorului, fiind cuprins între 1 min şi 48 h, de preferat între 5 min şi 8 h, iar materialul cu conţinut numai de WC şi C se obţine înlăturând Sn din primul material, prin dizolvarea Sn metalic, folosind un acid puternic, fără caracter oxidant, urmată de separarea Sn din suspensie, prin filtrare, centrifugare sau decantare.