SUPRAFAŢĂ MODIFICATĂ CU NANOTUBURI DE OXID DE TITAN SINTETIZATE PE SUBSTRAT SABLAT ŞI ATACAT CHIMIC, ŞI PROCEDEU DE OBŢINERE
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO133336
Date: 30.05.2019
STRNAD GABRIELA [RO]
JAKAB-FARKAS LASZLO [RO]
PETROVAN CECILIA [RO]
Description:
Invenţia se referă la o suprafaţă modificată la nivel micro şi nano, constând într-un strat de TiOnanostructurat sub formă de nanotuburi, dezvoltat pe substrat din aliaj TiAlV microstructurat prin sablare şi atac chimic, destinată aplicaţiilor pentru implanturi biomedicale în implantologia dentară şi ortopedie, şi la un procedeu de obţinere a acesteia. Suprafaţa conform invenţiei este formată din nanotuburi cu diametrul de 50...110 nm care sunt sintetizate peste substratul din aliaj TiAlV având o topografie microrugoasă de tip SLA, sablată şi atacată chimic, cu un relief format din microneregularităţi de tip dealuri şi văi de 20...50 μm cu suprafaţa întreruptă de micropori/microcratere de 1...5 μm, suprafaţa prezentând o hidrofilie îmbunătăţită având unghiul de contact Thetacuprins între 40...50°. Procedeul conform invenţiei are două etape: 1. sablarea substratului cu granule abrazive de SiOsau AlOcu dimensiuni medii de 100...150 μm, timp de 5 min la presiune de 2...4 bar şi la o distanţă duză-substrat de 10...20 mm, urmată de un atac chimic timp de 6 h cu o soluţie (1:1), în amestec format din 3,65% acid clorhidric şi 4,9% acid sulfuric, la o temperatură de 80°C, şi 2. anodizare electrochimică, anodul fiind constituit din substratul din aliaj TiAlV cu suprafaţa modificată prin sablare şi atac chimic, iar catodul este un disc din Cu electrolitic, electrolitul fiind un amestec (1:1) de acid fosforic 1M şi acid fluorhidric 0,4...0,5%, cu următorii parametrii de lucru: distanţa anod-catod este cuprinsă între 15...20 mm, tensiunea de anodizare de 20...24 V aplicată cu o rampă de creştere este de 0,08...0,1 V/s, iar durata de menţinere a tensiunii de anodizare după atingerea valorii prestabilite este de 30 min.