PROCEDEU DE OBŢINERE A UNUI SORTIMENT DE PIELE ACOPERITĂ CU ADEZIV GRANULAT ŞI INSTALAŢIE DESTINATĂ PROCEDEULUI
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO133414
Date: 28.06.2019
BALOGH FLAVIU [RO]
Description:
Invenţia se referă la un procedeu şi la o instalaţie pentru obţinerea unui sortiment de piele naturală sau artificială care prezintă caracteristici adezive şi care se poate utiliza în industria constructoare de autoturisme la fabricarea volanului, a tapiţeriilor scaunelor sau la acoperirea altor suprafeţe interioare. Procedeul conform invenţiei începe cu îndepărtarea prafului şi a impurităţilor din piele, condiţionarea acesteia la temperatura camerei, aplicarea pe suprafaţa interioară a pielii a unui strat adeziv sub formă de pulbere, urmat de stabilizarea acestuia prin presarea pielii între doi cilindri având distanţa dintre ei de 0,5...0,8 mm şi presiunea negativă de 4,5 mm; lipirea adezivului de piele se realizează prin încălzirea şi răcirea alternativă a suprafeţei superioare a pielii la 120...140°C, respectiv la 50...70°C a părţii interioare, cu o viteză de înaintare a pielii de 3...7 m/min, după care are loc uscarea adezivului depus şi depozitarea pieilor. Instalaţia conforminvenţiei este constituită dintr-un transportor (1) cu bandă care are prevăzute, la partea superioară, un desprăfuitor (2) şi un rezervor (3) de adeziv, la partea inferioară având un tambur (4) cu faguri pentru împrăştierea adezivului granulat; în continuare, pielea cu adezivul depus trece prin doi cilindrii (5) de presare, după care intră într-o cameră (6) de încălzire unde sunt dispuse alternativ la partea superioară şi inferioară, mai multe celule (7) de încălzire realizează încălzirea şi topirea adezivului, alternată cu răcirea acestuia, astfel încât acesta se lipeşte de suprafaţa pielii,realizându-se o inserţie termoadezivă, pielea care iese din camera (6) de încălzire fiind preluată de o bandă (8) transportoare secundară, unde are loc uscarea adezivului şi răcirea pielii.