SISTEM ŞI METODĂ PENTRU MONITORIZAREA OPTIMIZATĂ A ARTICULAŢIILOR ÎN KINETOTERAPIE
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO133954
Date: 30.03.2020
KLUGER ANDREI [RO]
MOLDOVEANU CAMIL DRAGOŞ [RO]
Description:
Invenţia se referă la un sistem şi la o metodă pentru monitorizarea optimizată a articulaţiilor în kinetoterapie. Sistemul conform invenţiei cuprinde: un set de dispozitive (HS) de detectare a mişcării, cuprinzând accelerometre cu trei axe, şi giroscoape cu trei axe, care se amplasează deasupra şi dedesubtul articulaţiei lezate a unui pacient, o aplicaţie (MobApp) mobilă ce recepţionează date de la dispozitivele (HS) de detectare a mişcării, şi implementează o interfaţă (MPTI) a kinetoterapeuţilor şi o interfaţă (MPI) a pacientului, şi care cuprinde: un modul (EDM) pentru definirea exerciţiilor, un modul (ASMD) de evaluare a pacienţilor, şi un modul (MAM) de analiză a mişcării, precum şi o unitate (CCU) de calibrare şi compensare, în care interfaţa (MPTI) kinetoterapeuţilor prezintă pacienţii înregistraţi de fiecare kinetoterapeut, progresul lor, lista exerciţiilor programate şi părerile pacienţilor, iar interfaţa (MPI) pacientului conţine o listă de exerciţii prescrise de kinetoterapeut, precum şi un server (WS) web care găzduieşte o bază de date (DB) în sistem cloud, care stochează datele kinetoterapeuţilor şi ale pacienţilor, şi exerciţiile fizice, o unitate (MLU) de învăţare automată şi o interfaţă (WPTI) a kinetoterapeuţilor. Metoda conform invenţiei asigură monitorizarea optimizată a kinetoterapiei articulaţiilor prin neutralizarea influenţei poziţiei dispozitivelor de detectare a mişcării pe corp, şi compensarea abaterii giroscopului în unitatea (CCU) de calibrare şi compensare, precum şi prin implementarea unui algoritm de învăţare automată în cadrul unităţii (MLU).