METODĂ ŞI STAND DE TESTARE ACCELERATĂ A PALELOR LA OBOSEALĂ
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO129022
Date: 29.11.2013
ZAHARIA SEBASTIAN MARIAN [RO]
STAMATE VALENTIN MARIAN [RO]
Description:
Invenţia se referă la o metodă şi la un stand pentru testarea palelor utilizate în aviaţie, la deplasarea aparatelor de zbor, precum şi în domeniul energiilor regenerabile, în funcţionarea unei turbine eoliene. Metoda conform invenţiei constă în aceea că, într-o primă etapă, este realizată fixarea unei pale (1) cu ajutorul unui dispozitiv (A) rotativ de fixare, şi prin intermediul unor sisteme (B şi C) de prindere, reglabile, pe un stand (SV), urmată de o a doua etapă, constând în transmiterea unor solicitări ale palei (1) în plan orizontal, în plan vertical şi având posibilitatea mişcării de rotaţie în timpul realizării testelor, solicitări obţinute ca urmare a acţionării, controlate, a unor cilindri (5) pneumatici şi a unui motor (8) electric, pas cu pas, mişcări comandate de o unitate (D) de calculator. Standul conform invenţiei este alcătuit dintr-un suport rigid, alcătuit din nişte suprafeţe (2 şi 3) de aşezare orizontală şi, respectiv, verticală, pe care este poziţionat un dispozitiv (A) rotativ, de fixare a unor pale (1), şi nişte sisteme (B şi C) de prindere, reglabile, acţionate de un cilindru (5) pneumatic, a căror mişcare reglabilă în plan orizontal şi vertical, cu forţă şi frecvenţă variabile, transmise asupra palelor (1), este controlată de o unitate (D) de calculator, în vederea realizării de solicitări complexe, corespunzătoare unor fişe de testare.