COMPOZIŢIE DE POLIPROPILENĂ TRANSPARENTĂ ŞI PROCEDEU DE OBŢINERE A ACESTEIA
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO122285
Date: 30.03.2009
DIMONIE OLGA DOINA AFINA [RO]
ANDREI SANDU FLORIN [RO]
ANDREI FELICIA [RO]
AMARANDEI STAVILA AURICA [RO]
S ENDULESCU MIHAI [RO]
MANAFU MIHAELA VIOLETA [RO]
MARTIN FLORINETTA MIHAELA [RO]
Description:
Invenţia se referă la o compoziţie de polipropilenă transparentă, pentru prelucrare prin injecţie în repere cu pereţi subţiri, şi la un procedeu de obţinere a acesteia. Compoziţia conform invenţiei este constituită din homopolimer sau copolimer de propilenă, antioxidanţi primari de tip fenoli împiedicaţi steric, antioxidanţi secundari de tip fosfiţi sau fosfoniţi stabili la hidroliză, sau tioesteri, tioeteri, hidrazină, amestecuri de lactone, neutralizator de acid, agent de nucleere şi agenţi de lunecare, dispersanţi de tip oleamidă, eurucamidă, etilen-bis-stearamidă. Procedeul de obţinere a compoziţiei de polipropilenă transparentă constă în aceea că se amestecă, într-o primă etapă în stare solidă, timp de 15...30 min, la o viteză de 500...2000 rot/min şi o temperatură de 40...80°C, polipropilenă cu antioxidant primar, antioxidant secundar, neutralizator de acid, agent de nucleere şi agent de lunecare în cantităţi prestabilite, în amestecătoare clasice, şi într-o a doua etapă se continuă amestecarea în topitură, la o temperatură de 200...310°C şi o viteză de rotaţie a melcului de 15...130 rot/min, într-un extruder cu unul sau doi melci, prevăzut cu filtru de 300...425 mesh pentru topitura polimerică.