MOTOR PIEZOELECTRIC LINIAR, CU FORŢĂ ACTIVĂ ÎN STARE NORMALĂ
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO122943
Data: 30.04.2010
ALEXANDRESCU NICOLAE [RO]
OVEZEA DRAGO [RO]
COMEAGĂ CONSTANTIN DANIEL [RO]
APOSTOLESCU TUDOR CAETAELIN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un motor piezoelectric liniar, cu forţă activă în stare normală, ce este capabil să păstreze poziţia şi forţa sub sarcină, în lipsa alimentării cu energie electrică a stivelor de discuri piezoelectrice, şi să avanseze în paşi de mărime variabilă, de ordinul micrometrilor sau submicrometrilor, pe curse de diverse lungimi. Motorul piezoelectric liniar, cu forţă activă în stare normală, conform invenţiei, este constituit dintr-o carcasă (1) închisă la capete de către un ansamblu de două capace (2 şi 3), un arbore (4) fiind în mod normal indexat de către două pensete elastice (5 şi 18), care îl şi ghidează. O primă pensetă (5) solidarizează arborele (4) de carcasă (1), iar o a doua pensetă (18), care este parte a unui subansamblu indexor mobil, conţinut în cadrul unui pahar (16), îl poate trage într-un sens sau altul, după cum este alimentată electric stiva de discuri piezoelectrice (30). Un ansamblu de stive de discuri piezoelectrice (14 şi 28) au rolul de a deschide succesiv pensetele (5 şi 18) şi a elibera arborele (4) atunci când sunt alimentate cu tensiune electrică. Forţa de acţionare la arborele (4) motorului poate fi reglată prin forţele elastice ale unor arcuri disc (7, 21, 35), realizate şi controlate de comprimările provocate de nişte piuliţe (10 şi 24), respectiv, de un capac (2), şi destinderile produse de stivele de discuri piezoelectrice (14, 28 şi 30), atunci când acestea sunt alimentate cu tensiune electrică.