METODĂ DE DETERMINARE A DEBITELOR DE FLUIDE, PE BAZA PRESIUNII DINAMICE DIFERENŢIALE, ŞI TRADUCTOR CAPACITIV, SFERIC, DE PRESIUNE DINAMICĂ DIFERENŢIALĂ
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO122977
Date: 28.05.2010
FRIEDMANN ILIE [RO]
HĂGAN MARIUS GHEORGHE [RO]
Description:
Invenţia se referă la o metodă de determinare a debitelor fluidelor, pe baza presiunii dinamice diferenţiale, precum şi la un traductor capacitiv, de presiune dinamică diferenţială. Metoda conform invenţiei constă în determinarea căderii de presiune la capetele unui obstacol (1) sferic, plasat în calea unui fluid în mişcare, care introduce două puncte (2 şi 3) de stagnare, pe o linie de curgere, un punct (2) de stagnare în care, la viteză de curgere zero, în zona de intrare a fluidului, apare o presiune dinamică de semn pozitiv, faţă de un plan de separaţie (12), şi un punct (3) de stagnare în zona de evacuare a fluidului, în care, la viteză de curgere zero, apare o presiune dinamică de semn negativ, teoretic, fiind egală în modul cu cea din primul punct (2). Traductorul conform invenţiei este alcătuit dintr-o armătură (7) fixă şi două armături (8 şi 9) mobile, dispuse de o parte şi de alta a planului de separaţie (12), într-un corp sferic (6), în aşa fel încât, sub influenţa presiunii dinamice din punctul (2) de stagnare, armătura (8) mobilă se apropie de armătura (7) fixă, determinând o creştere a unei capacităţi (c1), iar sub influenţa presiunii dinamice din punctul (3) de stagnare, armătura (9) mobilă se îndepărtează de armătura (7) fixă, determinând o creştere a unei capacităţi (c2).