SISTEM FLEXIBIL, MULTIFUNCŢIONAL, PENTRU POZIŢIONARE ŞI FIXARE
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO123019
Date: 30.07.2010
BECA PAUL [RO]
GHEORGHE GHEORGHE [RO]
MUNTEANU IULIAN SORIN [RO]
Description:
Invenţia se referă la un sistem flexibil, multifuncţional, pentru poziţionarea şi fixarea unor piese cu dimensiuni şi forme diferite, în vederea executării unor operaţii ulterioare de prelucrări mecanice, cum ar fi găurire, alezare sau frezare. Sistemul conform invenţiei este format din nişte cilindri (1) pneumatici, având o tijă unilaterală, dispuşi spate în spate, care sunt montaţi pe o placă (2) transportoare ce efectuează o mişcare de poziţionare în dreptul unui post de lucru. Nişte tije (4) oscilante basculează într-un ştift (14) dispus într-o placă suport (3) şi în nişte urechi (5) fixate pe capetele tijei cilindrilor (1) pneumatici, cu rol de aplicare a unei forţe de strângere. Tijele (4) oscilante sunt montate pe nişte sănii (6) pentru preluarea efortului, sprijinite pe o cuplă (7) de frecare, solidare cu nişte bacuri (8) de strângere schimbabile, cu posibilitatea prinderii unor semifabricate sau a unor piese de prelucrat. Pe o placă (9) detaşabilă sunt dispuse nişte cepuri (10) schimbabile, cu rol în orientarea semifabricatelor şi pieselor de prelucrat, şi nişte plăci (11 şi 12) colţar schimbabile.