TÂMPLĂRIE DE FEREASTRĂ ŞI PANOU DE FAŢADĂ CORTINĂ CU RĂCIRE SAU ÎNCĂLZIRE PRIN EFECT PELTIER
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO125615
Date: 30.07.2010
PAVEL VALENTIN [RO]
ANDRONE ION [RO]
BLIUC IRINA [RO]
Description:
Invenţia se referă la o tâmplărie de fereastră şi panou de faţadă cortină, cu răcire sau încălzire prin efect Peltier, răcind sau încălzind aerul dintre geamurile ferestrelor, respectiv, aerul dintre pereţii exteriori ai clădirii şi o faţadă cortină, funcţionând ca o pompă de căldură. Tâmplăria de fereastră, conform invenţiei, împreună cu nişte geamuri (3) montate, separă un mediu (EXT) exterior de un mediu (INT) interior, care are temperatura de confort dorită, şi este alcătuită din două părţi, un modul (4) termoelectric şi o ramă (R) suport, prin nişte orificii (8) este evacuat aerul încălzit ca urmare a funcţionării pompei de căldură şi, respectiv, este introdus aerul relativ mai rece, din mediul exterior, în perioada sezonului rece, nişte clapete (9) fiind închise; modulul (4) termoelectric are o formă geometrică adecvată montării unor geamuri (3) şi a ramei (R), mărimea suprafeţei modulului (4) termoelectric, situată între geamuri (3), este în concordanţă cu mărimea fluxului termic preconizat, pentru o polaritate dată a sursei de alimentare, şi reprezintă o suprafaţă (1) caldă şi o suprafaţă (2) rece, iar modulul (4) termoelectric de fereastră este alimentat de la o sursă de curent continuu, nişte garnituri (10) asigurând fixarea la poziţie a geamurilor (3) .